Lari Muntean

Share This Artist

Lari MunteaO vorbă din popor spune că drumul e scris, doar trebuie urmat. Cam așa s-a întâmplat și la mine. Cred că mi-a fost scris să fac muzică, pentru că am încercat de prea multe ori să mă reprofilez și nu mi-a ieșit.

Așa cum îmi spunea un prieten, m-am născut secolul trecut la Deva, unde am absolvit liceul de muzică. În perioada 2001-2006 am studiat dirijat orchestră la clasa profesorului Petre Sbârcea din cadrul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Aici am beneficiat de îndrumarea unor profesori cărora le datorez mult. Printre ei menționez: Constantin Rîpă, Ede Terenyi, Cornel Țăranu, Valentin Timaru sau Gabriel Banciu. În perioada 2006-2008 am absolvit masterul în dirijat la aceeași instituție. Din 2011 sunt doctorand în cadrul Universității de Arte “George Enescu” din Iași. Un rol deosebit în cadrul dezvoltării mele profesionale l-a avut corul Antifonia, unde am fost membru în toată perioada studenției. Aici m-am apropiat în mod deosebit de muzica modernă și contemporană și tot aici am “furat” tainele funcționării unui ansamblu coral.

În 2006 m-am relocat în Timișoara, unde am început să predau orchestră în cadrul Colegiului de Muzică “Ion Vidu”. Între 2007- 2012 am colaborat cu facultatea de muzică, fiind asistent la clasa de orchestră. Dezvoltarea mea profesională s-a datorat și celor doi maeștri cărora le-am fost asistent, mai exact Radu Popa, iar mai apoi Sabin Pautza. Traiectoria profesională mi-a fost stabilită odată cu evenimentele vocal simfonice creștine organizate de Te Deum Adoramus Philarmonia (2006-2008), mai apoi Sanctus Pro Deo (2008 – prezent) respectiv BBSO (2012 – prezent) alături de care am realizat că muzica poate căpăta o altă dimensiune atunci când primește o motivație corectă.

În prezent locuiesc în Arad, unde, împreună cu soția mea am pus bazele unui studio de producție muzicală.